CONTUL MEU
Log In
Inregistrare
Raluca Iordache, 16 iulie 2020 despre sejurul in Grecia, pe insula Rhodos:
"Buna dimineața,
Ieri m-am întors din Rhodos, vacanță pe vremea pandemiei…
Vreau să vă mulțumesc pentru sprijin și să vin cu câteva relatări “fierbinți” de la fața locului, poate ajuta cuiva să se hotărască dacă să plece în concediu anul acesta sau nu…
Am pornit în această vacanţă cu ezitări, cu inima îndoită pe de o parte, dornici de un pic de relaxare, pe de altă parte, neştiind ce vom găsi pe insulă, cum vom reuşi să ne bucurăm în aceste condiţii. Temerile au ajuns la intensitate maximă când, odată ajunşi la destinaţie, în Rhodos, un domn de altfel binevoitor, cu zâmbetul pe buze, ne spunea “you test, you test” şi tot aşa. Exceptând copiii, toţi am fost testaţi în aeroport. În cca. 30 minute am părăsit aeroportul, a mers foarte repede, nu ni s-a impus nicio autoizolare. O domnişoară de la agenţie (ghidul nostru) ne-a întâmpinat şi ne-a asigurat că, de la ieşirea din aeroport vom uita de coronavirus. A avut dreptate, pe insulă, în hotel, toţi angajaţii respectă regulile, tot ce ţine de ei este exemplar, iar ţie ca turist ţi se asigură condiţiile să te poţi bucura de vacanţă, fără constrângeri.
Peste tot, soluţii dezinfectante, în camere, la restaurant. Într-un hotel all inclusive, mâncarea gen bufet e nelipsită, cu pereţi de sticlă despărţitori, cineva te serveşte fără ca tu să atingi nimic. Poartă măşti, mănuşi, viziere. La 30 de grade când noi, turiştii, abia rezistăm la umbră, angajaţii hotelului umblau cu măşti, mănuşi şi viziere. În hotel turiştii nu purtau mască, dar cu bun simţ păstrau distanţa, fără să te îmbulzeşti la lift dacă altcineva era deja în el. Dezinfectantele erau omniprezente, cum spuneam. Eu şi familia mea ne-am bucurat de vacanţă, în siguranţă.
Doar în autocar am purtat măştile, în rest noi, ca turişti nu am avut parte de alte restricţii. În schimb, insularii se străduiesc să facă totul pentru ca turiştii să fie mulţumiţi. Toţi fac front comun împotriva coronavirusului. Oamenii sunt foarte discreţi şi ştiu/vor să facă turism. Spun, fără să greşesc, că a fost o vacanţă la superlativ! Nu am simţit nimic din ce lăsasem la plecarea din Romania.
Va multumesc încă o dată și să auzim de bine.
Raluca Iordache"
Ionita Rita, 20 iulie despre sejur in Romania, la Hotel President Spa, Baile Felix
"Buna ziua,
Asa cum am promis va scriu cum a fost in sejurul petrecut la hotel President Spa Baile Felix.
Foarte frumos, hotelul elegant cu camere mari si moderne, saltele confortabile, curatenia se face zilnic, schimbat prosoape si halate zilnic, mancarea tip bufet diversificata foarte buna se servea afara pe terasa, personalul hotelului si de la tratament foarte amabil, piscinele exterioare erau functionale unde am stat la plaja si la balaceala. Este al doilea an in care am ales Hotelul President Spa si pot spune ca voi reveni sigur si la anul.
Multumesc si agentiei Accent Travel pentru ajutorul acordat."
Andra Marin, 28 iulie 2020 despre sejur in Grecia si Bulgaria:
"Buna ziua!
Revin cu impresiile din vacanta.
Dupa ce am stat cu sufletul la gura daca mai plecam sau nu in Grecia ( din motive de stat cu orele la Kulata, teste aleatorii, pandemie, izolare la revenirea in tara) , am luat hotararea sa plecam cu o zi mai devreme decat aveam rezervarea. Rezervarea o aveam facuta inca din decembrie 2019 pentru un studio cu paturi supraetajate si pat dublu ,fiind 2 adulti si 2 copii, intr o vila pe plaja in Nei Pori. Am plecat din Ploiesti sambata seara in jur de ora 22 . Am ajuns in vama la Giurgiu pe la 00.30…ceva coada..la ora 1 am intrat in Bulgaria. La vama ne au cerut doar actele si talonul masinii, dar pentru ca aveam si formularele pregatite le au luat si pe acelea. Cei care nu le aveau, treceau fara formulare completate fara probleme. Am traversat Bulgaria in 6 ore, drumul bun in mare parte. Sunt si portiuni unde se lucreaza , dar se merge bine, doar cu limitari de viteza. La ora 7.05 dimineata am intrat in “celebra” vama Kulata. Era coada, dar se inainta. In 25 de minute am trecut in minunata Grecie. Mentionez ca am intrat inainte de introducerea obligativitatii de a prezenta test negativ de Covid. Codurile de la PLF le am primit la 12 noaptea in ziua intrarii in Grecia. La vama au verificat pasapoartele si buletinele, apoi un domn ne a cerut codurile care incepeau cu cifra 2 si ne a urat “vacanta placuta” . Erau persoane care asteptau sa fie testate. Dupa vama, pana la destinatie am mers doar pe autostrazi..minunate autostrazi in Grecia. Drumul liber, foarte putine masini. Am ajuns la 9.45 la cazare. Din lipsa de turisti , am avut placuta surpriza sa primim un apartament in loc de studio. In statiune este cam pustiu. Sunt deschise tavernele si supermarketurile. Din pacate , foarte multi turisti au anulat rezervarile, asa ca sunt foarte multe vile inchise. Se poarta masca in supermarket..mai mult sau mai putin corect. La taverne chelnerii au masti si manusi. Pe plaja, sezlongurile sunt distantate..In weekend se mai aglomereaza putin plaja,deoarece vin grecii la mare. Marea este destul de linistita, foarte curata. Totul este minunat in Grecia…aaaa…mai putin tantarii . Obligatoriu trebuie sa avem aparate pentru tantari si spray-uri impotriva lor . Am plecat din Grecia , dupa 8 nopti, cu gandul de a o revedea vara viitoare.
Partea a doua a vacantei am petrecut o in Albena, Bulgaria. Am regasit statiunea tacuta fata de alti ani. Putini turisti, multi romani, putine hoteluri deschise. Aveam bilete pentru hotel Orhideya Albena, dar hotelul fiind inchis am fost relocati la Hotel Elitsa Albena. Hotelul s a deschis cu o zi inainte de a ajunge noi. Nu erau inca pregatiti..camerele nu erau gata sa primeasca oaspeti. Angajatii hotelului putin cam neprietenosi. La receptie actele mi au fost preluate de managerul hotelului. Uitandu-se in pasapoartele copiilor probabil si a dat seama ca nu avem loc toti 4 in camera, copiii avand 6 si 10 ani. Mi a cerut sa aduc copiii sa ii vada..apoi mi a zis ca hotelul are camerele mici si ca trebuie sa astept sa se faca curat, deoarece camerele erau ..asa cum au fost lasate la sfarsitul sezonului trecut. Mi a aratat 3 camere..2 cu canapea asa zis extensibila..ceea ce insemna ca unul din copii trebuia sa doarma pe 30 de cm de pal care se tragea de sub canapea, fara saltea, fara nimic.. si mai era o camera cu paturi supraetajate si pat dublu..la fel de mica si inghesuita. Incomparabile camerele cu cele de la hotelul unde am rezervat. Drept pentru care am luat legatura cu dna Alina si I am explicat situatia. Dupa aproximativ 2 ore am fost relocati la Vita Park, un hotel mai departe de plaja, dar cu camera corespunzatoare pentru noi 4. Hotelul este ok pentru cele 3 stele pe care le are. Anul acesta, la masa esti servit de angajatii hotelului, care poarta manusi si masca, dar nu tocmai corespunzator.. Un minus ar fi lipsa de personal, ceea ce face sa se formeze cozi atunci cand astepti sa iti iei mancare si nu se respecta distantarea sociala… Mancarea este ok, dar putin diversificata. Se putea mai bine cu siguranta. Am fost pentru prima data la acest hotel, asa ca nu pot sa compar mancarea si servirea cu anii fara pandemie. Cafeaua, bauturile si sucurile foarte bune. La piscina hotelului sezlongurile sunt asezate la distanta si nu a fost aglomerat. Este bar si la piscina, unde dupa amiaza gasesti inghetata buna. Hotelul are ca si beneficiu intrarea gratuita la Aqua Mania Albena, un parc acvatic foarte frumos. Aici este ceva mai aglomerat. Albena este o statiune plina de vegetatie. Ne vom intoarce si aici cand va trece pandemia."
Marian Irimia, 31 iulie 2020 despre sejur în insula Creta, Grecia:
"Așa cum am promis, revin cu impresii din Grecia...
Zborul a fost în regulă, fiica noastră Alexandra, de numai 5 ani, la prima experiență de acest gen, fiind foarte încântată. La aterizare, în cel mult 30 de minute am fost testați de Covid aproape toți adulții, mai puțin copiii.
Transferul la și de la hotel în condiții excelente.
Hotelul Abaton Island Resort & Spa de 5*, Hesonissos, Creta, în care serviciile au fost la superlativ. Am fost preluați de la poartă cu mașinuța hotelului, duși la recepție, unde am fost întâmpinați cu șampanie, iar fetița cu fresh de portocale. Ne-au prezentat interiorul hotelului, apoi cu aceiași mașinuță am făcut turul exterior. Între timp au ajuns și bagajele în cameră.
Camera cu privire la mare, priveliște superbă. Fetița a avut pat separat la mansardă. Curățenie în camere s-a făcut zilnic.
Am avut mic dejun și cină. Micul dejun super îndestulător. Cina fantastică. Mâncarea preparată de un bucătar șef care, fără să exagerez, cred că le dedea clasă la toți cei 3 master chefi ai noștri la un loc.
Apa din piscină adusă din mare, filtrată și curățată zilnic. Separat piscină pentru copii. Între-un mini-golf plaja la mare cu șezloange gratuite. Intrare în mare cu nisip fin, bucuria copiilor.
Despre Covid nici urmă... Nici un român care a aterizat în Creta, se pare că nu a fost testat pozitiv. Măștile nu erau obligatorii decât în magazine și taxi, dar nu se lua nimeni de tine dacă nu aveai. Chelnerii și personalul hotelului aveau măști, dar foarte discrete.
În concluzie, am avut o vacanță de 7*, într-o locație de 5*, pentru care vă mulțumim.
Seară frumoasă!
Marian Irimia"
Dorina Ghinet, 03 septembrie 2020 despre sejurul din Mamaia, Hotel Malibu:
“Recomand cu incredere Hotelul Malibu din Mamaia si ii felicit pentru felul in care s-au organizat si au stiut sa impuna respectarea conditiilor de igiena, dezinfectie si distantare fizica . Am fost intr-un sejur de 4 nopti , incepand cu data de 24.08.2020 si am fost mai mult decat multumita de serviciile oferite, de siguranta pe care mi-au dat-o, atat personalul cat si masurile aplicate in aceasta perioada : curatenie , schimbat lenjerie , prosoape , distantare la terasa , etc .
Dorina Ghinet "
© 1999 - 2024 Accent Travel & Events SRL. Toate drepturile rezervate
ANPC Romania | Solutionarea Litigiilor
Licenta turism: Nr. 354/18.12.2018 | Polita de asigurare nr. 58898 (valabila pana la 15.11.2025) | Certificat ISO 9001 | Pentru veridicitatea informatiilor click AICI.